Reintoarcerea la sacru – credinte si ritualuri dacice

0
Reintoarcerea la sacru – credinte si ritualuri dacice

Daca ideea unui incinerator uman ti se pare putin ciudata, trebuie sa cunosti mai multe lucruri despre daco-geti, un popor complex si complet in ceea ce priveste spiritualitatea.

Unul dintre obiceiurile acestora era incinerarea mortilor!

Descendenti ai neamului agatarsilor, dacii erau un popor dupa cum spunea marele Herodot, cei mai viteji si mai intelepti dintre traci.

In schimb, poeul roman Ovidius ii considera doar niste barbari si salbatici. Grecii le spuneau acestora geti, iar romanii daci. Dacii erau un neam format din 100 de triburi care mult probabil vorbeau aceeasi limba si practicau cam aceleasi obiceiuri.

Agatarsii, adoratorii zeului Dionysos, erau practic getii cu thyrs, embelema zeului Dionysos.

Este destul de probabil ca agatarsii sa fie dacii de mai tarziu, numele lor fiind dat de grecii care locuiau in cetatile portuare ale Pontului Euxin, pentru traco-getii care erau vazuti mereu cu thyrsul in maini si aveau un cult diferit de cei care il venerau pe Zalmoxis. Burebista si Deceneu se pare ca au dorit sa starpeasca cultul adoratorilor lui Dionysos datorita orgiilor rituale praticate.

Credinta dacilor in nemurirea sufletului a stat mereu la baza spiritualitatii poporului. Astfel, dacii credeau cu tarie ca dupa moarte nu vor disparea ci isi vor continua viata alaturi de Zalmoxis, zeul lor suprem.

Religia dacilor reprezinta una dintre cele mai puternice elemente in cultura getilor. Istoricul Herodot spunea ca dacii nici nu concepeau ca ar mai putea exista alta putere inafara de zeul lor.

Totusi, unele izvoare istorice contesta acest fapt relevand noi dezvaluiri despre daci. Astfel, se pare ca dacii se inchinau si zeului Razboiului, zeului Gebeleizis care era zeul ploii, zeita Bendis care intruchipa dragostea si maternitatea, zeul Derzis care reprezenta zeul sanatatii si Kotys, zeita-mama in mitologia traco-daca.

Unii daci il considerau pe Zalmoxis acelasi cu Gebeleizis.

Religia dacilor si credintele lor se refereau la prezenta lui Zalmoxis ca zeitate suprema, importanta pe care o are muzica, ritualurile privind imortalizare, resurectia ciclica a zeului lor suprem, aniconismul si ritualuri de initiere.

Riturile de sacrificiu aveau ca si scop atragerea unor binefaceri din partea zeilor si se jertfeau atat animale cat si oameni.

Un ritual destul de ciudat si sangeros al dacilor, era trimiterea unor mesageri la Zalmoxis o data la 5 ani. Acestia erau alesi pentru sacrificiu, si trecuti peste 3 sulite cu varful in sus. Daca in cadere un dac murea strapuns ceilalti ramaneau cu credinta ca mesajul trimis spre Zalmoxis a fost trimis, cererile lor onorate. Daca in schimb nu murea, era considerat un om rau.

Obiceiurile de inmormantare erau destul de ciudate, avand in vedere ca moartea era un motiv de petrecere si bucurie.

In cazul inmormantarilor celor bogati, corpul defunct se tinea 3 zile expus. Dupa sacrificarea unor animale si ospatul mare, mortul era ars sau ingropat.

Se pare ca multe relatari si descoperiri istorice au ajuns la concluzia ca in general dacii isi incinereau mortii iar cenusa o aruncau in aer sau pe apa ofranda zeilor.

Atestarile istorice arata ca tracii aveau un fel de dispret pentru viata, nascut din ratiunea inteligenta de a accepta si primi moartea.

O ideea conturata cu intelepciune, datorita credintei ca dupa moarte sufletul lor se va intoarce.

Obiceiul incinerarii la daci era cel mai raspandit. In anul 2000 a fost descoperita in judetul Hunedoara o necropola in care au fost gasite morminte dacice care contineau peste 50 de indivizi. Se pare ca dintre acestia, doar adultii erau incinerati.

Ceremoniile si incantatiile erau facute de catre preoti si aveau loc de obicei pe cei mai inalti munti.

Acesti preoti aveau roluri bine definite si foarte spirituale, puteau fi doctori sau prezicatori in acelasi timp.

Poporul avea un deosbeit respect pentru acesti preoti care duceau o viata de asceti, nu se casatoreau si nu consumau carne de niciun fel. In fruntea preotilor se afla marele preot, care cunoastea semnele cerului si putea face preziceri.

Locuinta sa era pe muntele Cogheonului iar aici erau cautat de insusi regele dac care primea sfaturi in ceea ce priveste un rabzoi.

Piederea unei vieti in randul dacilor, nu reprezenta o nenorocire cum dealtfel este cam peste tot, ci un motiv de bucurie. Aceasta conceptie ii facea pe daci sa traiasca fara frica de moarte, sa lupte pana la ultima rasuflare si sa nu renunte la glorie chiar cu pretul vietii.

Inainte de fiecare batalie, dacii se impartaseau cu apa din Dunare si jurau sa nu se intoarca acasa pana nu vor infrange dusmanul.

Insusi imparatul Traian a recunoscut ca a subjugat si pe acesti geti, cei mai razboinici dintre toate neamurile, atat datorita coprului lor cat si datorita invataturilor zeului lor Zalmoxis!