Cauți un inel de logodnă cu diamant? Mărimea pietrei nu e totul! Iată cât e de importantă culoarea

0
Cauți un inel de logodnă cu diamant? Mărimea pietrei nu e totul! Iată cât e de importantă culoarea

Probabil că știți, în special din filme, acea reacție a femeilor la aflarea veștii că o prietenă a fost cerută în căsătorie: primul lucru – vor să vadă inelul de logodnă, al doilea – fac o exclamație cu privire la mărimea pietrei de pe bijuterie. Acest lucru, însă, deși devenit deja clișeu, în niciun caz nu denotă faptul că un inel este cu atât mai prețios, cu cât diamantul de pe el este mai mare. În realitate, sunt mult mai multe chestiuni de care se ține cont în alegerea unui diamant cât mai veritabil.

Standardul 4C

Stabilirea rarității unui diamant se face, oriunde în lume, în baza unui sistem denumit 4C. Acesta a fost perfecționat de Institutul American al Pietrelor Prețioase în anii `50 și a fost acceptat de toată lumea – oameni de știință, investitori – folosindu-se de atunci pe plan mondial.

Ce semnifică cei 4C? Este vorba de cut (tăietură), colour (culoare), clarity (claritate), carat (greutate – 1 carat are aproximativ 0,2 grame). Acestea sunt criteriile care influențează calitatea și valoarea diamantelor, stabilind, așadar, și prețul lor și a bijuteriilor care sunt încrustate cu astfel de pietre.

Tăietura diamantelor

Toată lumea se așteaptă ca diamantul să fie o piatră foarte strălucitoare. Ei bine, acea strălucire îi este dată de tipul de tăietură folosit și de modul în care a fost șlefuit.

Dacă diamantul este tăiat corect, în proporțiile ideale, performanța luminoasă a acestuia este sporită, astfel că valoarea sa este, evident, mai mare.

De exemplu, cea mai bună fațetare a unui diamant este cea denumită „briliant”, acest tip de tăietură fiind inventat în 1919 prin indicarea unui număr de 57 de fațete ale pietrei.

Culoarea diamantelor

În general, lumea vede diamantele ca fiind incolore, fără să își dea seama de diferențe de nuanță între ele. De fapt, pietrele cu adevărat incolore sunt cele mai rare, și foarte scumpe, în timp ce majoritatea au o tentă de galben.

Institutul American al Pietrelor Prețioase a clasificat culoarea diamantelor pe o scală de la D la Z, unde D este absolut incolor iar Z are o tentă vizibilă de galben-maroniu.

Pe de altă parte, însă, există și diamante colorate, însă acestea sunt foarte rare și foarte, foarte scumpe. Se spune că sunt atât de rare încât doar 1 carat din 10.000 are o culoare.

Totuși, de-a lungul timpului, au fost descoperite destul de multe diamante colorate, nunațele pe care le au acestea fiind de galben, portocaliu, albastru, roz, verde sau negru.

Cel mai scump diamant colorat din lume este un diamant albastru care, în urmă cu câțiva ani, a fost vândut pentru suma de 58,2 milioane de dolari.

Claritatea diamantelor

O altă caracteristică variabilă care este luată în considerare la stabilirea valorii unui diamant este claritatea. Aceasta se măsoară în numărul și mărimea tuturor imperfecțiunilor pe care le are piatra, indiferent de cât sunt de mici (în general sunt microscopice, nefiind sesizabile cu ochiul liber).

Există o scală și pentru măsurarea clarității, iar aceasta cuprinde 11 categorii:

  • Foarte rare:

FL, IF – Flawless, Internally Flawless: fără imperfecțiuni interne sau externe.

  • Calitate excelentă:

VVS1, VVS2 – Very, Very Slight Inclusions: imperfecțiuni aproape imposibil de detectat, chiar și sub mărire 10x.

  • Calitate foarte bună:

VS1, VS2 – Very Slight Inclusions: imperfecțiuni foarte greu vizibile, chiar și cu lupă 10x.

  • Calitate bună:

SI1, SI2 – Slight Inclusions: imperfecțiuni vizibile doar cu lupa cu mărire 10x.

  • Imperfecte:

I1, I2, I3 – Imperfect: incluziuni vizibile cu ochiul liber.

Greutatea diamantelor

Un alt criteriu în funcție de care este calculată valoarea unui diamant este greutatea. Aceasta a se măsoară în carate, iar 1 carat are aproximativ 0,2 grame.

Începând de la peste 2 carate, diamantele sunt tot mai rare.

Totuși, cel mai mare diamant din lume are 3,106.75 carate, ceea ce înseamnă 621.350 de grame. A fost denumit Steaua Africii sau Diamantul Cullinan și împodobește sceptrul regal britanic.

Valoarea sa este estimată la 400 de milioane de dolari.

LEAVE A REPLY